E în firea lucrurilor ca fiecare om să aibă câteva repere statornice în viață: Dumnezeu, țara, familia… valori menite să îl facă să simtă are un rost în lume, că aparține unei comunități, că viața nu e compusă numai din zbuciumul acumulat al unor zile repetitive.
Și chiar dacă în ultima vreme nu ne-a fost tocmai ușor să gândim ce „mai” înseamnă România pentru fiecare dintre noi, modul bizar, ca să nu-i zic imbecil, în care orânduirea politică actuală conduce destinele țării, face tot procesul acesta de identificare a mândriei naționale mult, mult mai greoi. Ca să nu mai vorbesc de stilul mizerabil, de-a dreptul rupt de orice standard jurnalistic, în care presa înțelege să reflecte realitățile vieții românești.
Poate că a fi mândru de țara ta nu prea înseamnă mare lucru atâta timp cât îți vezi de viața ta de zi cu zi în România și toate astea nu te mai miră, însă când pleci „afară” și stai suficient de mult cât să realizezi că se poate și altfel și că lucrurile nu trebuie să fie așa, te cuprinde un soi de dezamăgire față de propria ta țară.
Sentiment pe care nu credeai să îl nutrești vreodată, pentru că, în ceea ce te privește, e sinonim cu renegarea credinței sau a familiei. Nu poți să concepi un astfel de gând și te lupți să îndulcești cumva lucrurile, să nu-l vezi pe Băsescu sau pe Boc, să nu îți pese de Udrea sau de Vanghelie și să speri că isteria mediatică iscată în jurul morții Mădălinei Manole sau a dezgropării Ceaușeștilor se va încheia cât mai repede, că lucrurile vor intra cumva în normal și că țara, liderii, presa, oamenii se vor transforma și că nu vei mai avea motive de rușine.
Ar fi mult mai ușor să nu-ți pese și să afișezi o mască egoistă față de tot ce se întâmplă în România, însă realitatea e că oricât de multă imunitate ai vrea să dezvolți față de toate problemele astea, nu vei putea ascunde niciodată că îți pasă de țara ta.
Îți pasă, într-adevăr… însă te temi că motivele se împuținează pe zi ce trece…
Nu știu cum e pentru voi, dar de multe ori internetul ajunge să mă plictisească… mă refer la activitățile obșinuite pe care le facem pe net, zi de zi: mail, reader, blog, twitter, facebook… ajungi să te saturi de toate astea la un moment dat și ai vrea să descoperi și altceva.
Inevitabil, într-o anumită etapă a existenței, ajungi la concluzia că majoritatea lucrurilor pe care trebuie să le faci pentru a ajunge acolo unde îți dorești, implică, pe lângă efort și perseverență, și o anumită doză de stăpânire de sine când vine vorba de relația ta cu cei care, la fel ca și tine, luptă pentru a atinge același statut sau poziție socială.
