Scriam cândva despre drama preotului sărac. Şi mi-am adus aminte de articolul respectiv când am citit următoarele rânduri în Cotidianul:
“În timp ce ridică ziduri, Biserica se năruie măcinată de boli lăuntrice: corupţie, lăcomie, kitsch, dependenţă faţă de stat, abuz de indiferenţă faţă de naţiune.
Corupţie în Biserică, ură naţională, criză politică, sinucideri din cauza sărăciei, lipsă de perspective, copii care abandonează şcoala şi multe, multe biserici cu termopane care umplu ţara. Poza zilei: un preot şi-a donat banii de salariu ani la rând pentru zidurile unei biserici, lăsându-şi familia în mizerie, un târg de zorzoane pentru popi şi o Biserică naţională care tace atunci când ar trebui să vorbească, dependentă de banii puterii politice. Este expresia derutei totale a celor care ar trebui să-şi îndrume poporul.” – continuarea
Lucruri care încă nu se schimbă, adevăruri care dor, un iad al indiferenţei…
