Nebunia mediatică a ultimelor luni, iscată odată cu anunțul nunții dintre Prințul William și Kate Middleton a ajuns să atingă cote alarmante in ultimele zile și cred că pe drept cuvânt, dat fiind faptul că ziua cea mare se aproape cu pași repezi, atât de repezi incat inca de pe-acum șiruri nesfârșite de steaguri britanice sunt arborate cu mândrie patriotică pe intreaga rută a procesiunii regale inspre Westminster Abbey și Buckingham Palace.
Și totuși, dacă aș fi oriunde altundeva in lume, un asemenea eveniment mi s-ar parea oarecum banal, dat fiind că până și membrii familiei regale tot oameni sunt.
Insă faptul că sunt in Londra și că văd, zi după zi, cum se conturează pregătirile pentru ziua in care ochii intregii lumi se vor indrepta spre capitala britanică, mă face să conștientizez importanța orașului și a țării ăsteia in conștiința umanității.
Chiar dacă puterea monarhului e ingrădită de un regim constituțional bine definit, chiar dacă amintirea puternicului Imperiu de odinioară e atât de indepărtată și amintirea scandalurilor stârnite de căsniciile regale eșuate din ultimele decenii e incă proaspătă, lumea incă privește spre Londra cu respect și așteaptă nunta regală ca pe un eveniment ce nu poate fi ratat.
Astfel incat, urmează o săptămână de inghesuială la metrou, mai ceva ca in zilele obișnuite, turiști impiedicați, care nu pot descifra hărțile decât in mijlocul străzii și o explozie de suveniruri pe la toate magazinele. Și toate astea, pentru a comemora o zi in care unirea oficială a două destine va ajunge să inspire o lume intreagă. (Iar pentru ca toată sărbătoarea asta să aibă și mai mult sens, guvernul britanic ne-a dat patru zile libere, ceea ce face orice ca orice inconvenient să fie trecut cu vederea.)
