A trecut mai mult de o săptămână de la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care “a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi (împărtăşirea ÃŽPS Nicolae la o Liturghie greco-catolică ÅŸi concelebrarea PS Sofronie cu episcopul greco-catolic al Oradiei la slujba de sfintire a Aghiazmei Mari, n. m.), care au produs tulburare in Biserica. Apoi, Sfantul Sinod a luat act de regretul si pocainta acestora, pe care le-a primit ca prim semn de indreptare”.
Timp în care toţi cei care au urmărit cu interes acest subiect au manifestat comportamente diferite. Vizibil nemulţumită de hotărârea Sinodului Bisericii, latura radicală a Bisericii a recurs, într-o primă fază, la îndemnuri, cerându-le celor doi ierarhi să facă un gest de onoare şi să se retragă din scaun, întrucât, prin gesturile lor, au trădat învăţătura de credinţă a Bisericii şi nu mai sunt vrednici de slujirea încredinţată. După care, în loc să accepte, în ascultare, decizia conducerii Bisericii, a început a doua repriză a luptei împotriva mitropolitului Corneanu şi a episcopului Drincec, ceea ce reprezintă, aşa cum am mai spus, un mare paravan care să permită aducerea la lumină a adevăratelor (re)sentimente pe care unii dintre ortodocşi le au faţă de comunităţile catolice din ţară, în mare măsură fiind alimentaţi şi de durerile trecutului. Am impresia că se doreşte, în mod artificial, crearea unei stări de tensiune menită să distrugă relaţiile paşnice, şi aşa firave, pe care am început să le avem cu catolicii după Revoluţie şi după vizita papei Ioan Paul al II-lea în România. Tensiune menită să scoată la iveală un fundamentalism stupid, care acuză persoane şi preia drept argumente gesturi sau replici pentru a dovedi un mare nimic.
De ce nu putem avea pace? De ce unii încă mai caută să îi decapiteze pe cei doi vlădici “apostaÅ£i”? De ce nu putem înÅ£elege că greco-catolicii sau romano-catolicii, cu toate erorile sau ororile trecutului, sunt parte integrantă din peisajul confesional al României ÅŸi că putem avea un viitor împreună, în înÅ£elegere, iertare ÅŸi fraternitate? De ce nu vrem să acceptăm că greco-catolicul are ÅŸi el dreptul de a se închina în biserica lui, că prin înÅ£elegere ÅŸi respect ÅŸi nu prin pumni ÅŸi flegme vom putea să ne descoperim unii pe ceilalÅ£i ÅŸi să vedem ce putem face împreună? De ce dăm cu pumnul în catolic în loc să îi întindem mâna spre o colaborare din care să beneficieze sărmanii comunităţii noastre sau cei apăsaÅ£i de greutatea unui trai mizer? Pentru că ne place scandalul, e mai interesant să stăm dezbinaÅ£i, lipsiÅ£i de viziune, închiÅŸi în cercul nostru de agitatori, în loc să căutăm soluÅ£ii, să luăm în considerare ÅŸi opinia celuilalt ÅŸi să îi purtăm un viu respect, în timp ce încercăm să legăm un dialog constructiv. Nu ÅŸtiu cum cineva se poate teme că ne vom catoliciza sau că greco-catolicii ne vor fura credincioÅŸii atâta timp cât profesăm un comportament civilizat, înÅ£elegând că deÅŸi avem puncte care ne separă, nu trebuie să facem din asta o piedică în calea iubirii ÅŸi respectului reciproc.
IntoleranÅ£a, limbajul murdar, cuvintele grele ÅŸi răutatea nestăvilită a celor care aruncă acum în ierarhia BOR, considerând că a fost prea moale în cazul Corneanu-Drincec, par rupte din epoca Securităţii, în care totul era învăluit în conspiraÅ£ii, planuri de la Vatican ÅŸi teroriÅŸti care caută să distrugă Biserica Ortodoxă. Un comportament autoproclamat “tradiÅ£ionalist” nu e altceva decât expresia unei dorinÅ£e nestăvilite de a răvăşi relaÅ£iile ortodocÅŸilor cu catolicii ÅŸi de a “curăţa” Sinodul de două “elemente” infectate de duhul străin al papistaÅŸilor.
Din fericire, demnitatatea ÅŸi bunul simÅ£ nu ÅŸi-au pierdut semnificaÅ£ia, iar părerile exprimate de Teodor Baconsky (aici ÅŸi aici) ÅŸi Cristian Badiliţă (aici) în contextul “cazului Corneanu-Drincec” au menirea de a păstra o linie înÅ£eleaptă în nebunia mediatică ce a survenit după decizia Sinodului BOR din 9 iulie. O înÅ£elepciune care caută soluÅ£ii, iertare ÅŸi dialog ÅŸi care nu acceptă radicalismul ÅŸi defăimarea ca singur sens al raporturilor interconfesionale. Un exemplu menit să ne facă să înÅ£elegem că nu are niciun rost să decapităm vlădici ÅŸi să lovim ca turbaÅ£ii în stânga ÅŸi-n dreapta, pentru că adevărata noastră menire e aceea de a trăi în pace ÅŸi înÅ£elegere ÅŸi singurul drum pe care putem să îl parcurgem e cel al dialogului.
