Inevitabil, într-o anumită etapă a existenței, ajungi la concluzia că majoritatea lucrurilor pe care trebuie să le faci pentru a ajunge acolo unde îți dorești, implică, pe lângă efort și perseverență, și o anumită doză de stăpânire de sine când vine vorba de relația ta cu cei care, la fel ca și tine, luptă pentru a atinge același statut sau poziție socială.
Și dacă stai să te gândești puțin la problema asta, nu e prea greu să realizezi că, reducând relațiile umane la esență, competiția e un fenomen ce ne marchează existența în mod constant; în viață, există învingători și învinși, stapâni și supuși. Bine, nu în termeni atât de dramatici, dar înțelegeți ideea.
De pildă, odată ce termini școala și îți vezi de drumul tău în viață, când vine momentul să te reîntâlnești cu vechii colegi sau cu foștii prieteni, despre ce altceva poți discuta mai întâi, dacă nu despre realizări și eșecuri? Despre cine a ajuns departe și cine a regresat, despre cât de bine o duce unul și cât de ramolit e celălalt. Fără să ne dăm seama, lipsiți de curajul de a recunoaște asta pe față, ne privim propriile realizări și suntem priviți din prisma realizărilor celor din jur.
O chestie de mândrie personală pentru unii, un motiv în plus de frustrare pentru alții. Realizarea faptului că alegerile pe care le-ai facut la un moment dat au avut un efect pozitiv și te-au propulsat înspre ceea ce visai dintotdeauna nu poate decât să-ți aducă un fantastic sentiment de împlinire. În schimb, dacă nu poate fi vorba de așa ceva… cred că nu mai e nevoie să continui.
E-adevărat, valoarea unui om nu e dată de realizările de moment și de aparenta stabilitate, tocmai pentru că, în contextul actual, nicio situație nu e în totalitate lipsită de riscuri și nimeni nu e de neînlocuit. Fapt pentru care mai-marii zilei pot fi învinșii de mâine. Semn că dincolo de ceea ce ești și de ceea ce ai, e mai important cum ai ajuns să ai și să fii ceea ce ești.
Pentru că la fel de important ca și efectul acțiunilor tale, e însuși procesul prin care ai trecut, drumul pe care l-ai parcurs. În fond, „Life s journey is not to arrive at the grave safely in a well-preserved body, but rather to skid in sideways, totally worn out, shouting: «Holy shit… what a ride!»” (Hunter S. Thompson).
